Szilágyi Domokos: Öregek könyve – Cartea bătrânilor

Részletek Bartha György fordításában

Öregek könyve (részlet)

604   Volt egyszer egy öregapó,
605   s volt neki egy öregapja:
606   pipája volt az istene,
607   pipafüstje papoló papja.
608   Ez volt az ántivilágban.
609   Amikor még úgy ellődött háború, hogy
610   fölment a zab ára,
611   vagy üstökös csóvált nyomot
612   éji éghatárra.
613   Ebből aztán származtanak
614   mindenféle próféciák,
615   főként ha belésegített
616   a garabonciás diák.
617   Volt minden istencsapása,
618   hét sovány esztendő,
619   de talán akkor még az is
620   inkább volt kelendő.
621   Anyókát se feledjük ki:
622   kapu elé ült, a napra,
623   beszélőkéje meglévén,
624   nem szorulván külön papra.
625   Élőket is elparentált,
626   föltámasztott holtakat,
627   akár akadt hallgatója,
628   akár nem akadt.
629   Volt gügyü, s ha gugyi akadt,
630   boszorkánnyá lépett elő,
631   elseprűgölt a Gellértre – 
632   X. megyéből ő vala a képviselő.
633   Megtárgyalták, hogy az éjjel
654   kinek kocsi-kerekéből
635   eresztgessék ki a szuszt.
636   Mikor sújtson áramszünet
637   N. városban trolibuszt.
638   Mikor hörögjön a vízcsap,
639   mikor csöpögjön a jégcsap,
640   satöbbi.
641   Sugárhajtásos seprűjén
642   – míg a gugyi (üzemanyag)
643   el nem fogyott, 
644   visszatért a viskójába,
645   s anyóvá vált vissza legott.
646   Reggel minden csontja fájt,
647   de bájolta a halált,
648   miután apó – szedtevette! –
649   jócskán meg nem kenegette.
650   Kenegette (Janim, Jóskám?),
651   kente- kenegette jócskán,
652   de végül csak kifakadt:
653   „Hogy az ördög öreganyja
654   küldjön hátad megtaposni
655   betanított ördögfiakat! „
656   Anyó rögvest letorkolta:
657   „Küldene tám a pokolba,
658   ugye, kend?!”
659   Apó csak intett igent.
660   „Hallgass, asszony, megmondatott
661   kerek-perec:
662   boszorkányok nincsenek
663   – egy kivételével –
664   No, de mék, mert odaég az étel.”
665   ( Guruzsma, tekerd meg,
666   fokhagyma, csipkedd meg!)
667   Ám ha az étel nem is,
668   az élet odaégett.
669   Odakozmáltunk-
670   talán már mindegy,
671   mi miatt, mivégett.
672   Mi örömöt tartogat még a földi élet?
673   A mások örömét,
674   örömeinkből fakadottak örömeit
675   (az öröm megmaradásának elve).
676   Már ó örömeink is 
677   bűnként szállnak fejünkre vissza,
678   és nincs az a homok, mely
679   bűnbánó könnyeink felissza,
680   nincs az a jaj,
681   mely dobhártyáig érne,
682   nincs az a hörgés, gurgulázás,
683   mely nem az égig:
684   csak virrasztó-gyököntő anyókáig érne;
685   átokká válik az áldás -
686   megszokható.
687   Arra a kevés időre.
688   Jól van, anyó:
689   megyek én előre, mutatom az utat.
690   A legeslegutolsó nyugdíj
691   már kiparcelláztatott nekem.
692   Nekünk.
695   Pihenhetünk,
694   élettől-, bűntől-, örömtől -szabadultak
695   föld alatti súlytalanságban
696   feledve jövőt, jelent, múltat.
697   [Heine a halálos ágyon: 
698   „Isten nékem megbocsát:
699    az a mestersége.”]

Cartea bătrânilor (fragment)

6o4…A fost odată un moș,
605   care la rândul său avea și el un tată:
606   dumnezeu îi era pipa, 
607   iar popa-i fumul ce din pipa aprinsă o să iasă.
608   Asta se întâmpla cândva în lumea apusă.
609   Pe când scumpirea ovăzului
610   prevestea războiul ce urma să izbucnească,
611   sau o cometă își întindea coada
612   în lumea cerească.
613   Din care s-au iscat apoi
614   fel de fel de profeții,
615   mai ales dacă și elevii peregrini
616   au venit – și ei – cu unele contribuții.
617   Au urmat  diferite năpaste,
618   cei șapte ani costelivi, de foamete,
619   care – pe atunci – nici ei nu erau așa de crunți,
620   puteau fi mai ușor îndurați.
621   Să n-o uităm nici pe babă:
622   la poartă în soare stătea,
623   avea și așa un papagal bun,
624   de popă nu-i păsa.
625   I-a prohodit și pe cei vii,
626   pe cei morți îi învia
627   și când avea auditoriu,
628   și când nu avea.
629   Era puțin sonată și când trăgea la măsea
630   devenea hoașcă dintr-o dată,
631   suind pe o mătură, până la muntele Gellért călătorea.
632   În județul X. ea era deputată.
633   Stând la taifas acolo cu toate hoaștele, au tâlcuit
634   din a cui roată de mașină 
635   suflul să fie slobozit,
636   troleibuzele din orașul N.
637   când să fie lovite de pană de curent,
638   când să horcăie țeava de apă a gol,
639   când să picure țurțurii 
640   și așa mai departe pân’ la sfârșit.
641   Pe mătura-i cu reacție,
642   - până când udeala (combustibilul) - 
643   îi mai ținea,
644   s-a întors în bojdeuca sa 
645   și dintr-o dată în babă se preschimba.
646   Dimineața tot corpul o durea,
647   moartea o fermeca,
648   până când moșul fățarnic
649   un gresaj zdravăn îi aplica.
650   O ungea (vai, Ioșca, Ioane!)
651   o ungea bine pe spate,
652   dar pe urmă, răbufnind, a strigat:
653   „Mama naibii să-ți trimeată
654   ca spatele să-ți calce
655   niște fii de draci, dresați! ”
656   Baba a răspuns imediat:
657   „Ai vrea să mă trimiți în iad, 
658   moșule viclean!?”
659   Moșul dădea numai din cap.
660   „Taci, babo, că s-a afirmat,
661   negru pe alb: 
662   că nu mai există hoaște
663   - în afară de una singură -.
664   Na, da’ fug pentru că mâncarea a ars!”
665   (Gurucea, toarce-l,
666   unge-l cu usturoi!”)
667   Chiar dacă mâncarea nu, 
668   dar viața a ars de-a binelea.
669   Ne-am afumat cu totul! -
670   E indiferent, 
671   dacă i-am mai căuta pricina, scopul.
672   Ce bucurii ne mai rezervă viața de pe pământ?
673   Bucuriile altora,
674   bucuriile celor născuți din bucuriile noastre
675   (principiul persistenței bucuriilor).
676   Chiar și bucuriile noastre de altădată 
677   se răsfrâng asupra capului nostru ca niște păcate
678   și nu e nisip pe care
679   lacrimile noastre ispășitoare să le înghită, toate,
680   nu e acel vaiet
681   care să ne ajungă până la timpan,
682   nu-i acel huruit, horcăială,
683   care să ajungă nu până la cer,
684   doar până la măicuța care – înecată în plâns – priveghează;
685   chiar și binecuvântarea se transformă în blestem -  
686   devine firesc.
687   Pentru acest timp scurt.
688   Bine, măicuță:
689   eu merg înainte să-ți arăt calea.
690   Cea din urmă pensie
691   a fost intabulată pentru mine.
692   Pentru noi.
693   Ne putem odihni în fine,
694   cei eliberați de păcat, de bucurii, de viață
695   în starea de imponderabilitate subpământeană,
696   uitându-ne de viitor, prezent și trecut.
697   [Heine pe patul de moarte: ”bunul
698   Dumnezeu mă va ierta: 
699   asta e meseria lui.” ]