Ana Blandiana, eredeti nevén Otilia Doina Coman (Temesvár, 1942. március 25.) Herder-díjas román költő, író, újságíró, a romániai PEN Club volt elnöke.
Ana Blandiana: Adio Ca și când și-ar fi pierdut frunzele Brațele mele se clatină în vânt Încercând să spună ceva Într-o limbă Pe care n-o știu prea bine; Se clatină Pipăind nesigure înțelesul și aerul Speriate că arborii rămași pe țărm Ar putea înțelege greșit. Búcsú Mint lombjavesztett ágak Imbolyognak a szélben karjaim, Mintha közölni akarnának valamit egy alig ismert nyelven; Imbolyognak a karjaim Bizonytalan ujjakkal tapogatva a levegőt és a jelentéseket Félve attól, hogy a parton maradt fák Tán mindent félreértenek. Rezervație Cai și poeți, Frumusețe a unei lumi Învinse de tehnică, Ființe pe care timpul Le lasă în urmă Încarcerându-le În propriile aureole. Cai și poeți, Din ce în ce mai rari, Mai fără de preț, Mai greu de vândut. Negri, suri, albi, Din ce în ce mai albi, Apoi transparenți, invizibili Într-un viitor Fără ei Învizibil el însuși. Rezervátum Lovak és költők, Szépségei a technika által Legyőzött világnak, Lények amelyeket az idő Maga mögött hagy Saját glóriájuk Fénykörébe zártan. Lovak és költők, Egyre ritkábbak, Egyre értéktelenebbek, Egyre nehezebben eladhatók. Feketék, szürkék, fehérek, Egyre fehérebbek, Azután áttetszőek, láthatatlanok Egy nélkülük beköszöntő Jövő időben, Amely láthatatlan maga is Întrebarea Asemenea fântânilor Care își dau drumul Cu cât le ceri mai multă apă Și cu cât dau au mai mult de dat, Am vrut să fiu, Am crezut că sunt. Până a apărut întrebarea Dacă ceea ce izvorăște Atât de limpede Și de neoprit Sunt lacrimi, Cine e ochiul Și, mai ales, ce vede? A kérdés A kutakhoz hasonló – Amelyekből mennél több vizet merítesz, Annál többet adnak, S mennél többet adnak, annál több vizük marad Ezutánra is adni – Szerettem volna lenni, Hittem azt, hogy vagyok. Addig, amíg felötlött bennem a kérdés: Hogyha netalán könny az, Ami annyira tisztán fakad, Oly kiapadhatatlan-gazdagon, Vajon ki akkor a szem, És, főleg, mit figyel? Din ce în ce mai străină Din ce în ce mai străină Cu tot mai puțini cunoscuți. Tot ce-mi era familiar A alunecat În marea lumină, Tot mai mulți mă așteaptă acolo, Tot mai puțini îmi țin aici de urât, Tot mai stingheră, Asemenea păsărilor Obligate să plece În țări mai calde... Egyre idegenebbül Egyre idegenebbül, Egyre kevesebb ismerős körében. Mindaz, ami családias volt, Beletorkollt valami Nagy-nagy világosságba, Egyre többen várnak odaát, Itt egyre kevesebben foglalkoznak velem, Egyre nyugtalanabb vagyok, Mint a vándormadarak, Amelyeket megérintett Egy másik, melegebb haza hívása. Calendarul Calendarul pe care singură Mi-l scriu pe perete Este singurul lucru de care mi-e teamă Cu adevărat pe pământ. În fiecare seară mâna mea Face fericită un cerc în jurul cifrei curente: Roșu pentru poezie Verde pentru proză Sau tremură de rușine și spaimă, Trăgând două linii încrucișate cu negru Peste ziua scoasă din timp. Astfel Viața mea devine mai scurtă Cu o necunoscută pierdută-n neant Despre care n-am fost în stare să scriu Nicio literă care s-o ancoreze în ființă, Viața mea devine mai scurtă Cu fiecare zi neapărată De un cerc roșu Sau de un cerc verde, Pentru că nimic din ceea ce nu e scris Nu există. A naptár A falinaptár amelyet magam Töltök ki magamnak Az egyetlen dolog a földön Amitől félek igazán. A kezem minden este Boldogan rajzol karikát Az éppen esedékes naptári szám köré: A vers piros karikát kap Zöldet a próza És reszket a szégyentől és félelemtől Az egymást keresztező két fekete vonalka (X) miatt Amely az időből kiesett napom jele. Ilyenformán Az életem rövidül meg Ezzel a nemlétbe vesző ismeretlennel Amelyről képtelen voltam Egyetlen betűt is leírni hogy a léthez kikötözze, Az életem lesz rövidebb Minden nappal amelyet nem védelmez A piros karika Vagy a zöld karika Mert mindaz amiről nincs írás Nem létezik. Castelul în apă Castelul în apă Cu cât mai înalt Cu atât mai adânc, Bătut de vânturi Și mișcat de valuri, Neexistând pe pământ, Numai în cer Și în apă, Mult deasupra Sau mult dedesubtul realității. Sfâșietoare comparație În care numai egalitatea Rămâne de neatins. Kastély a vízben Kastély a vízben Mennél magasabb Annál mélyebb, Veri a szél, Ringatja a hullám, Nincs is a földön, Csak az egekben S a víz alatt, Magasan a valóság fölött És mélyen alatta. Kétségbeejtő hasonlat Amelyben csupán az azonosság Marad elér(t)hetetlen. Adorm Când nu mai pot să îndur Adorm Și, dacă-n somn se-aude Încă surd realitatea, Adorm în somn Trăgând speriată cu urechea Și, dacă și acolo mă ajunge, Adorm în somnul din somn Și în somnul din somnul din somn, Până când ultimul sunet Și ultima rază Se stinge. Și acolo În mormântul de gradul trei Al neexistenței, Aștept cuminte Să mă trezesc vindecată În somnul al treilea, În somnul al doilea, În somnul prim... Elalszom Amikor már nem bírom tovább Elalszom És hogyha így álomban is hallható még Süketen a valóság, Álomban alszom el újra Riadtan még fülelek És, ha még ott is megtalál, Az álmom álmában alszom el tovább, Majd az álmom álmának az álmában, Egészen addig amíg az utolsó hang Az utolsó sugár Is elhal. És ott Ebben a háromszoros sírjában A nemlétnek Várom bölcsen Hogy gyógyultan ébredjek Előbb a harmadik álomból, Aztán a második álomból, Végül a legelsőből… Rugăciune Principiu al tuturor lucrurilor, Loc geometric al golului Ce se cere umplut Pentru a deveni; Cale pe care se intră Într-n loc neexistând Decât în măsura rostirii; Lasă să cadă Din gura ta sfântă Silabele, Lasă-le să mă pătrundă, Să mă însămânțeze, Fă-mă să rodesc plante răspunsuri Din care să crească Înspre tăcerea supremă Arbori de sunete De unde toamna să scuture sensuri. Ima Minden dolgok princípiuma Mértani helye az ürességnek Amely – hogy létet nyerjen - Betöltésre vár; Út amely olyan helyre vezet Amely a kimondás mértéke Szerint létezik csupán; Szent szájadon át Engedd kiejteni A szótagokat, Hadd hulljanak belém, Hogy megtermékenyítsenek, Tedd hogy teremjek felelet-sarjakat Ezekből növekedjenek A legfelsőbb hallgatás fölé magasodó Hang-fák Amelyek lombjából ősszel hull majd a jelentés. Fără să știe Evident nu seamăn Cu nici unul dintre acești torcători de cuvinte Care își croșetează costume și cariere, Glorii, orgolii, Deși mă mișc printre ei Și ei îmi privesc cuvintele ca pe niște pulovere, „Ce bine ești îmbrăcat!„ îmi spun, „Ce bine îți vine poemul„, Fără să știe Că poemele mele nu sunt haina mea, Ci scheletul Extras dureros Și așezat deasupra cărnii ca o carapace, Cu lecția țestoaselor Care astfel supraviețuiesc Lungi și nefericite Secole. Anélkül, hogy észrevennék Kétségtelenül nem hasonlítok E szó-fonók egyikéhez sem Akik kosztümöt és karriert, Dicsőséget, felfuvalkodottságot horgolnak maguknak, Pedig közöttük mozgok én is És ők mint pulóverekre úgy tekintenek szavaimra, „Milyen jól öltözöl”, mondják nekem, „Milyen jól áll neked ez a költemény”, Anélkül hogy észrevennék Hogy a költemények nem a ruhák rajtam, Hanem a vázam Amelyet keserű kínnal izzadtam ki És borítottam húsom fölé mint védőpáncélt, A teknősök tanítása nyomán Amelyek így élnek át Hosszú és boldogtalan Évszázadokat. Mlaștini Oglinzi bătrâne, foste străluciri, Cu luciul ruginit din loc în loc Te prind în ele să inspiri Miasma încheiatului noroc. Sunt carcere de vreme, nu oglinzi În care ochii văd doar veacul stâng, Pe când încerci cu mâinile să prinzi Fantomele pierzându-se-n adânc. Și reușești să-naintezi să vezi De poți atinge umbrele afunde, Dar numai spaimele îți sunt dovezi Pe când metalul face unde Și te scufunzi în mlaștinile de argint Care se-nchid deasupră-ți și mint și mint, și mint... Mocsarak Öreg tükrök, már rég nem fényesek Fényüket itt-ott rozsdafoltok rágják, Magukba zárnak, hogy belélegezd Rég lezárult szerencséd miazmáját. Idő-zárványok, nem tükrök ezek, Ha rájuk néz a szem, múlt századot lát, Míg azon munkál mögöttük kezed, Hogy elkapd süllyedő fantomoknak árnyát. Sikerül addig eljutni, hogy lássad: A mélybe hullott árny elérhető-e, S csupán félelmed marad bizonyságnak, Amint hullámot vet a tükör féme. És áthaladsz az ezüst-mocsár szinten, Fölötted összecsap, s hazugság minden, minden, minden... Acest poem Acest poem durează doar atâta Cât îl citești: Data viitoare când îl vei citi Va fi altul Penrtu că tu vei fi altul Și, bineînțeles, va fi complet diferit Atunci când îl va citi altcineva. El există doar în clipita Stării tale de spirit Pe care a construit-o Din ce a găsit în tine - Trecătoare operă Ca o foaie de hârtie Pe o apă curgătoare Mereu în altă direcție, Neavând nicio importanță Cine a pus hârtia acolo Și dacă a scris ceva pe ea. Ez a költemény Ez a vers csupán csak addig tart, Ameddig olvasod: És legközelebb, amikor újra szemed elé kerül, Egészen más lesz, Mivelhogy közben egészen más lettél te magad is, És – természetesen – akkor is más lesz, Amikor másvalaki fogja olvasni majd. A te pillanatnyi Lelkiállapotod hozza létre, Abból az anyagból rakva össze, Amit tebenned talált. Efemer mű Mint papírlap A folyóvíz felszínén Amelyet ide-oda sodor a hullám, És semmi fontossággal nem bír, Ki hajította oda a papirost, És, hogy írt-e reá valamit egyáltalán. Despot Aș vrea să locuiesc în craniul lui Nu numai pentru că Simpla mea prezență acolo Ar fi o garanție A morții, Ci și pentru că acest pelerinaj La fața locului M-ar putea face să înțeleg Ceva, Înnebunind la rândul meu, Desigur – Înșurubându-mă sub bolțile joase, Prin firidele strâmte Unde logica n-a încăput niciodată Și căzând în cele din urmă Ca un vierme sătul Dintr-un fruct otrăvit Ce-a stricat universul. Despota Szeretnék a koponyájában lakozni, Nem csupán azért, Mert szimpla jelenlétem ott Garancia lenne arra, hogy Felfordul, De azért is, mivel ez a zarándoklat A tett színhelyére Lehet, hogy megértetne velem Valamit, Amibe beleőrülnék Egész biztosan – Ámde befurakodván az alacsony boltozat alá, Az alagút szűk fülkéin át, Ahova a logika sem tudott behatolni soha, És kihullva végül belőle, Mint degeszig jóllakott hernyó A mérgezett gyümölcsből, Amely megrontotta a világegyetemet. Cadran Mai întâi dispar cifrele, În timp ce limbile pipăie Greoaie și oarbe cadranul, Nevenindu-le să creadă Că nu mai au ce arăta. Ceea ce nu-nseamnă nici pe departe Că timpul nu mai există, Dimpotrivă, Că vârtejul trecerii lui a spulberat Măsurile, Puhoiul nu mai poate fi împărțit În secunde, minute, ore, milenii, Ci mătură tot, clepsidre, clopotnițe, orologii Pe când, disperate, arătătoarele Vâslesc haotic prin aer Nereușind să arate nici măcar Sfârșitul lumii. Óralap Legelőször a számok tűnnek el, Mialatt a mutatók vakon És nehézkesen tapogatják az óra lapját, És nem jön hogy higgyék, Nincs mit mutatniuk többé. Ez a dolog még korántsem jelenti azt, Hogy az idő már nem létezik, Ellenkezőleg, Épp az történt, hogy az idő múlásának örvénye szerteszórt Minden mértéket, És a zuhatagot már nem lehet Másodpercekre, percekre, órákra, évezredekre felosztani, Mert mindent elsodor, homokórát, harangtornyot, toronyórát, Mialatt a reményvesztett mutatók Összevissza eveznek a levegőben, Képtelenül arra, hogy akár csak a világvégére Is rábökjenek. Asedii Asediați de viață, Asediați de moarte, Ne mișcăm în spațiul strâmt Al zidurilor dincolo de care Dușmanii așteaptă Să ni se termine rezervele De gloanțe, de hrană, de combustibil, De speranță, de umor, de credință, de iubire. Când nu mai rămâne nimic, Viața și moartea mai stau puțin și așteaptă, Apoi intră la braț în cetate Mirându-se cine a putut să le reziste atâta Și mai ales de ce, Dar n-au timp să răspundă, Căci trebuie amândouă să se grăbească, Oricum, au pierdut prea mult timp Și le așteaptă Alte asedii Alți asediați De viață și de moarte. Ostromok Élet által ostromolva, Halál által ostromolva Mozgunk a falak által közrezárt Szűk térben, amelyen kívül Ellenségeink arra várnak, Hogy elfogyjon a golyó-, az élelem-, a fűtőanyag-, A remény-, a humor-, a hit-, a szeretetkészletünk. És amikor már mindenből kifogytunk, Az élet és a halál még várnak kicsidég, És akkor kéz-a-kézben besétálnak a várba, Csodálkozva azon, ki tudott nekik ellenállni ily hosszú időn át, És főként, hogy miért, De nincs már idejük felelni, Mindkettőjüknek sietős az útja, Úgyis túl sok időt vesztegettek már ránk, Várnak rájuk Az élet és halál Újabb ostromai, Újabb ostromoltjai. Linia Doamne, ce risipă! Cum aruncam cu secundele, cu minutele, Cu orele, cu zilele, cu săptămânile, cu anii! Trecătorii se îngrămădeau să le prindă din aer, Nu le venea să creadă, Prietenii încercau să mă oprească, Dușmanii spuneau: Are ea vreun motiv, vreun câștig, Nu e nimeni atât de nebun... Dar eu eram, Eu continuam să risipesc ștergând Linia care desparte Sublimul de ridicol Lăsându-le să se verse unul într-altul Cum fierea se varsă uneori în sânge... A vonal Istenem, mekkora pazarlás ! Hogy szórtam szét a másodperceket, perceket, Órákat, napokat, heteket, éveket! A járókelők összegyülekeztek, hogy röptükben kapkodják el őket, Nem jött, hogy higgyék, A barátaim megpróbáltak megállítani, Az ellenségeim azt mondták: Valamilyen oka csak van ennek, valamilyen haszna, Senki sem lehet ekkora bolond… De én ilyen voltam, Csak folytattam a pazarlást, elmosva A vonalat, mely elválasztja A magasztost a nevetségestől Hagyva, hogy egymásba ömöljenek Mint ahogy néha-néha az epe egyenest a véráramba ömlik. A versek forrása: Ana Blandiana: Refluxul sensurilor, Editura Humanitas, București , 2004.
